Cersind din poarta in poarta, o apucasem pe drumul din sat, cand carul tau de aur s-a ivit in zare, asemenea unui vis minunat. Priveam cu uimire, intrebandu-ma: Cine este regele regilor?

Inima si sufletul meu a tresaltat de bucurie si ma gandeam: S-a ispravit cu zilele negre!

Si eram gata sa primesc pomenile nemaivazut de bogate, ce aveau sa curga, ploaie, pretutindeni in tara.

Carul tau s-a oprit chiar in dreptul meu, Privirea ta a cazut asupra mea si ai coborat zambind. Am simtit ca venise, in sfarsit, norocul vietii mele. Atunci deodata, mi-ai intins mana ta dreapta si m-ai intrebat bland:

- Ce ai sa-mi daruiesti?

"Ce joc regesc mai era si acesta? Sa intinzi mana cersetorului, pentru a cresi de la el?"

Eram incurcat si stateam nedumerit; nu stiam ce sa fac...intr-un tarziu am scos incet din desaga, un bob micut de grau si ti l-am dat...

Seara tarziu, nu mica mi-a fost mirarea, cand, desertandu-mi sacul, am gasit un bob de aur printre bietele graunte...

Atunci am plans amar si m-am intrebat trist si deznadajduit: "Oare de ce n-am avut puterea sa-ti daruiesc totul?"

Ileana Vasilescu, Arta de a mustra,